Hramul Adormirii Maicii Domnului

14 Septembrie 2016

Hramul Bisericii este mereu o sărbătoare importantă pentru enoriași, motiv pentru care nici anul acesta ziua Adormirea Maicii Domnului nu putea trece așa, pur și simplu. La fel ca în fiecare an, preoții din satele apropiate au fost invitați la slujba de priveghere care a avut loc duminică seara, pe data de 14 august. De asemenea, la sfârșitul slujbei vecerniei cât și a celei de a doua zi, a fost organizată o agapă creștină atât pentru preoții invitați cât și pentru sătenii prezenți.

În locul unui cuvât de final, aș vrea să mai spun că frumusețea acestei sărbători, ca a oricărei alteia de fapt, este dată de trăirile creștinilor care aleg să petreacă această zi importată în Biserică, alături de aproapele lor, pe care îl iubesc ca pe ei însuși. Dacă veți viziona albumul foto de la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, veți putea observa această emoție despre care vă vorbesc pe fața fiecărui om prezent.